Era atâta bucurie pe chipul copilaşului care stătea cu bunicul său pe prispa din faţa casei, încât un om într-o viaţa n-ar putea-o dobandi. Ochii săi albaştri te făceau să pătrunzi acolo..acolo departe, în universul lui fără urmă de suferinţă. Era ca o carte deschisă, îi putea citi fiecare moment trăit, fiecare clipă inedită pentru că era el, doar el.
- Bunicule, cad lacrimi din cer! Copilul privea cerul dar nu-şi putea imagina ceea ce era dincolo de acel albastru imens. Mintea era dominată numai de-o singură întrebare: ,, Cine e, de ce plânge?” .
- Copilul meu, plâng ei, îngerii! Plâng de tristeţe! E un imens uragan care a înghiţit tot ce înseamna fericire şi nu mai exista cale de întoarcere. Bucuria lor a fost zdruncinată de noi, oamenii. Priveşte în jurul tău! Observă-i pe copiii dărmaţi de tragica realitate, priveşte-i cum viaţa i-a maturizat înainte. Observă-i pe apropiaţii noştri, simte-le ura din priviri şi cum invidia le pătrunde în suflete.
- Vreau să merg lângă îngeri! Vreau să mă dăruiesc lor, ca totul să revină la normal. Vreau să fie mereu primăvară în sufletele voastre. Bunicule, doresc să mă ajuti să le trimit îngerilor o scrisoare prin intermediul căreia le propun să mă ia lânga ei, numai ca totul să fie plin de iubire si fericire! Voi lăsa aici fiecare zâmbet din aceasta viaţa, fiecare amintire dominată de fericire şi-ţi voi trimite fiecare clipa frumoasă de acolo, ca la randul tau s-o poţi da fiecărui copilaş. Voi trimite tuturor câte o pereche de aripi să poată zbura atunci când tristeţea pătrunde pe tărâmul fericirii.
- Acest lucru e imposibil! Trăişte, hrăneşte-te cu aceste vise vegheate de îngeri şi roagă-i ca aceste lacrimi să se transforme în iubire!
- Bunicule, ce înseamnă să visezi? De ce îmi spui că e imposibil? Faţa sa fu acoperită deodată de şiroaie de lacrimi. Ochii erau înecaţi în durere.
- Copile, vezi dacă ai fugit de realitate? Pâna acum ai trăit din vise, te-ai scăldat în toată fericirea posibilă, ai cules cele mai frumoase experienţe care acum au fost împrăştiate, neputând fi găsite vreodată. Între ziua de astăzi şi ziua de mâine nu e decât o noapte, aşa cum între tine şi realitate nu e decât un zid, destul ca să te determine să suferi mai târziu!
Mirela Drăgan
1 comentarii:
Ce trist. Off, imi pare pentru bietul baietel, care inca viseaza si acum poate, ca orice copil dealtfel. Realitatea insa e cruda cu toti si uite asa fiecare dintre noi, cum a spus si bunicul sau, ne lovim de acel zid, care mereu si merue ne desparte de ceea ce noua ne place sa ne imaginam, sa dam frau liber fiecarui gand, fiecarei idei cugetate din adancul sufletului. Ah... asa de frumoase ganduri avem fiecare cand suntem mici, fara sa ne dam seama cu adevarat despre ce e rau si ce e bun, fara sa constientizam cruda lume in care ne aflam. Asa si el, visa ca poate schimba totul, ploaia de lacrimi sa se transforme intr-o ploaie cu stropi de fericire si iubire. Ah... m-a lasat fara cuvinte articolul... si btw, frumos inceput de blog :D
Trimiteți un comentariu