→ Călătorie *

 

 

De ieri...

Zăvoarele sunt trase.

Am închis uşa speranţei,

Încetând să mai privesc

Toate visele răpite de veşmântul negru-al nopţii.

Am simţit cât de oarbă e iubirea,

Trecătoare ca o floare,

Ca o zi de sărbătoare.

 

Sufeream şi retrăiam

Orice clipă a iubirii,

Orice lacrimă vărsată pentru un sfârşit amar.

Visam şi construiam în minte

Drumuri necunoscute,

Trasam o dreaptă a iubirii, o dreaptă fără sfârşit.

Alunecam uşor prin amintiri,

Deplasându-mă-ntr-un loc,

Uitând de lume şi de mine.

 

Ascunsă-m-am într-un pustiu

Pătrunzând până-n adâncuri.

Acolo, am început să plâng,  să zbier, să uit de tine!

M-adânceam uitând de viaţa,

Dominată de-amintiri, de clipe neimaginate.

Lacrimile,  şiroaie se scurgeau

Pe-ntreg sloiul de tărână,

Pe-ntrega faţă suferindă.

 

Şi deodată!!!

M-am trezit în groaznica realitate

Călcând pe cioburile fricii.

Mi-era teamă să privesc

Aceeşi lume destrămată,

Acelaşi trist destin al meu.

Era o lume-ntunecată,

Un vis plasat realităţii!

                                    

                                          Mirela Drăgan