→ Dorinţe şi speranţe *

             

Cândva, într-un colţ uitat de lume,

Lâng-o apă de izvor neprihănit,

Sub clar de lună, sub umbra unui pom bătrân

Un tânăr rătăcea prin amintiri.

Era un prizonier al crudului destin

Ce hoinărea nebun pe aripi de speranţă.

Visa s-atingă fericirea, s-o-ngrope adânc

În inima rănită, în sufletul ce trist zăcea.

Privea imensul cer şi şi-o imagina

O tânără crăiasă răpită de un vis. 
Alerga desculţă pe pământul gol

Cu talipile rănite ce iubire sângerau.

Încerca să scape, s-ajungă iar la el.

Voia să-i cadă-n braţe, să-i potoleasă dorul,

Dar toate-aceste gânduri

Erau dorinţe şi speranţe flămânde de iubire.

                                                           Mirela Drăgan