→ Dorinţe şi speranţe *

             

Cândva, într-un colţ uitat de lume,

Lâng-o apă de izvor neprihănit,

Sub clar de lună, sub umbra unui pom bătrân

Un tânăr rătăcea prin amintiri.

Era un prizonier al crudului destin

Ce hoinărea nebun pe aripi de speranţă.

Visa s-atingă fericirea, s-o-ngrope adânc

În inima rănită, în sufletul ce trist zăcea.

Privea imensul cer şi şi-o imagina

O tânără crăiasă răpită de un vis. 
Alerga desculţă pe pământul gol

Cu talipile rănite ce iubire sângerau.

Încerca să scape, s-ajungă iar la el.

Voia să-i cadă-n braţe, să-i potoleasă dorul,

Dar toate-aceste gânduri

Erau dorinţe şi speranţe flămânde de iubire.

                                                           Mirela Drăgan
                                          

                              

                                           

→ Rătăcire... *

      

Când luna şi-a păşit tărâmul,

Când stelele-nvăluiră întreg ceru-ntunecat,

Când florile şi pomii încremenitau în tăcere,

Când trilul păsărilor adormi în codru-ndepărtat,

Atunci, ieşisem să cutreier lumea.

Voiam să fug, pierzându-mă-ntre văi,

Să-mprăştii amintiri îndurerate,

Să văd valsul licuricilor în noapte,

Şi să zăresc întâia stea

Ce sufletului-i oferea o rază de speranţă.

          

Dar nu puteam să fac nimic!

Era un vis amăgitor, o lume-a obscurităţii,

O himerică dorinţă ce pace nu-mi dădea.

Priveam imensul cer vărsând lacrimi amare,

Şi-L imploram pe Domnul meu să vină să mă ia.

Priveam grădinile tăcute şi totul se părea

O lume scufundată în efemera noapte.

Doream să pot întide mâinile spre cer,

Să mă agăt de-o rază şi să pot vedea

Corul de îngeri ce vesel răsuna.

                                         Mirela Drăgan

→ Melancolie..cei care au fost şi care acum s-au dus...

      Zorii de dimineaţă îmi spulberă visele şi speranţele!
De ce nu pot visa şi trăi în acelaşi timp clipele ?
De ce nu pot iubi şi să fiu iubită în acelaşi timp ?
De ce nu pot zâmbi când tu nu eşi aici?
De ce nu pot să mă prind de braţul speranţei în fiecare zi?
De ce trebuie să stau într-un colţ uitată făraă ca cineva să-mi soptească ,,Sunt aici,te iubesc şi te voi iubi mereu'' ?
De ce nu mă pot ridica atunci când obstacolele vieţii îmi dărâmă zidul pe care l-am clădit cu durere şi chin?
De ce nu pot fi un fluture să pot cutreiera lumea şi să te  găsesc oricât de mult ai încerca tu să fugi de mine?
De ce nu reuşesc să spun ,,Pot'' şi spun mereu ,,Nu vreau'' ?
De ce  nu pot să uit acea privire caldă care pentru tine nu a însemnat nimic?
        Ştiu,totul e clar!
Nu pot,nu vreau,dar rău e că nu stiu unde mă aflu!
E vis sau e realitatea dezastruoasă ?
Esti tu sau e imaginea ta?
Totul mi se pare nefamiliar, necunoscut, străin.
Văd oameni care nici nu privesc în urma lor.
Îi văd pe cei care mi-au fost alături şi care acum nu mă mai privesc.
Îi privesc pe cei care i-am susţinut şi pe care nu-i mai recunosc.
Îi simt distanţi şi indiferenţi pe toţi cei care-i cunoşteam.
Îi întreb şi nu-mi răspund fiindcă pentru ei am existat doar atunci când am avut sa le ofer şi nimic mai mult.
Îi caut pe cei ce mă sprijineau dar nu-i mai găsesc.Tocmai pentru că adevăraţii prieteni sunt puţini şi greu de găsit.
Îi ascult pe cei care nu-i cunosc dar nu înţeleg limba lor.Tocmai pentru că sunt un necunoscut aruncat într-o lume fără capăt.
Îi remarc pe cei care au copilărit alături de mine şi care acum din cauza impozantei averi uită de unde au plecat,  tocmai pentru a-şi arăta ceea ce nu sunt.
    Asta e tragica realitate !!!
A fi sigur şi a te baza pe propriile puteri e cea mai puternică arma care te poate scoate din impas.Dacă ceri ajutorul celui care crezi tu că-ţi va fi alaturi e în van, tocmai pentru că persoana respectivă se gândeşte la interesul strict personal.
  

                                  Mirela Drăgan

→ Timpul şi viaţa ("Toţi" şi "Fiecare")

 

     ,,Ce este viaţa?” O simplă coincidenţă, o simplă experienţă prin care fiecare dintre noi trece. Venim şi în acelaşi timp plecăm fără nimic. Nici măcar sufletul nostru pereche nu-l putem răpi pentru puţin timp, numai cateva minute, destule pentru a ne căpăta forţele şi a merge acolo unde oricine va ajunge. Toţi parcurgem un drum dar fără destinaţie. Toţi dorim să ajungem la atingerea fericirii dar de fapt nimeni n-o poate găsi. Toţi ne hranim cu vise, sperând că se vor adeveri cândva, însă acestea se evaporă atât de uşor! Fiecare iubim mai devreme sau mai târziu dar niciodata nu vom iubi adevărat. Toţi zâmbim, însă uneori o facem din cauza circumstanţelor, tocmai pentru a ne ascunde durerile sufletului, rănile care încă nu s-au vindecat. Fiecare dintre noi are o viziune, o abilitate de a vedea dincolo de aparenţe, exact până în miezul dificultăţii, judecând într-un mod zguduitor de trist, nepăsându-i cuiva de suferinţă. Fiecare ne dorim cât mai multe, însă o mică parte dintre noi intenţionează să aibă mai puţin, dorind ca fericirea să pătrundă mereu în viaţa lor. Fiecare dintre noi avem prieteni dar niciodata nu credem în toţi ca în noi înşine, neputând să ne exteriorizăm în faţa tuturor. Fiecare plângem pentru a smulge din suflet toate durerile cauzate de nemilosul destin dar niciodata nu vom scăpa în totalitate şi nu ne vom putea simţi liberi cu adevărat decât, atunci când sufletul va părăsi trupul şi se va îndepărta pe un alt drum, total diferit.

    ,, De ce trece timpul? “ De fapt nu timpul trece, ci noi trecem prin el, punându-ne întrebari la un moment dat, pentru CINE si pentru CE trăim. Sunt situaţii când dorim cu o forţa imposibilă şi necontrolată să dăm timpul înapoi pentru ca fiecărui regret să-i putem gasi liniştea în prezent. Toţi dorim să ajungem undeva, departe, acolo unde timpul nu există, unde NIMIC şi NIMENI nu ne poate opri în realizarea oricărei dorinţe. Acolo, unde imposibilul nu există şi poţi găsi vise pe care le poţi culege cu atâta uşurinţă. Poţi găsi persoanele pe care cândva le-ai pierdut ,,cu” sau ,,fara” voia ta, putând să le spui cât de mult regreţi ziua în care te-au lăsat, plecând fără să-ţi ofere un răspuns precis. Aşa cum nisipul dintr-o clepsidră se scurge, aşa fiecare zi din viaţa noastră e lăsată în urmă, aparţinând de domeniul trecutului.

                                                                                Mirela Drăgan
 

 

 

→ Călătorie *

 

 

De ieri...

Zăvoarele sunt trase.

Am închis uşa speranţei,

Încetând să mai privesc

Toate visele răpite de veşmântul negru-al nopţii.

Am simţit cât de oarbă e iubirea,

Trecătoare ca o floare,

Ca o zi de sărbătoare.

 

Sufeream şi retrăiam

Orice clipă a iubirii,

Orice lacrimă vărsată pentru un sfârşit amar.

Visam şi construiam în minte

Drumuri necunoscute,

Trasam o dreaptă a iubirii, o dreaptă fără sfârşit.

Alunecam uşor prin amintiri,

Deplasându-mă-ntr-un loc,

Uitând de lume şi de mine.

 

Ascunsă-m-am într-un pustiu

Pătrunzând până-n adâncuri.

Acolo, am început să plâng,  să zbier, să uit de tine!

M-adânceam uitând de viaţa,

Dominată de-amintiri, de clipe neimaginate.

Lacrimile,  şiroaie se scurgeau

Pe-ntreg sloiul de tărână,

Pe-ntrega faţă suferindă.

 

Şi deodată!!!

M-am trezit în groaznica realitate

Călcând pe cioburile fricii.

Mi-era teamă să privesc

Aceeşi lume destrămată,

Acelaşi trist destin al meu.

Era o lume-ntunecată,

Un vis plasat realităţii!

                                    

                                          Mirela Drăgan

→ Amintiri...(Pentru scumpa mea colega)

     

    Dac-aş putea jongla timpul, primul lucru pe care l-aş face, ar fi acela că aş  culege toate experienţele speciale din scurta noastră viaţă de gimnaziu, le-aş pune într-un coşuleţ si ţi le-aş expedia, ca tu la rândul tău  să nu uiţi o clipa din ceea ce am trăit împreună.Chiar dacă experienţele frumoase sunt puţine, greu de realizat, şi de cele mai multe  ori, ne dăm seama atunci când totul de îndreaptă spre final.  

   Fiecare an de şcoală petrecut împreună a însemnat pentru mine încă un zâmbet care-mi va oferi pe tot parcursul vieţii puterea necesară de a a merge mai departe. Îmi amintesc cu drag de zilele când ne sunam, tocmai pentru a ne încuraja reciproc, pentru a ne împarţi fiecare moment de tristeţe, regret, teamă  dar erau şi clipe inedite,momente când ne-am putut cunoaste fiecare latură indiferent dacă era şlefuită sau nu, important e că ne-am cunoscut.Important e că mi-ai acceptat fiecare abatere de la realitate, orice vis de care eram sigură că nu mi se va împlini. M-ai acceptat colega ta de bancă chiar dacă uneori am fost enervantă sau isterică iar la rându-mi nu rămâne decât să-ţi spun un sincer „ Mulţumesc! „ . Sper ca viitoarea ta cariera în calitate de medic să fie presărată numai de succese. Să ai o familie minunată cu care să-ţi poţi împărtăşi fiecare moment fie că e plăcut, fie că e trist. Iar după cum se spune că totul are un început dar si un sfârşit nu rămâne decât să-ţi spun că vei rămane mereu ,,Colega scumpă de gimnaziu din prima banca” . 

                                                                   

                                                                               Mirela Drăgan

→ Sfârşit trist de vară...

      Uite ce repede a venit şi în acelaşi timp cât de repede ne-a părăsit! Uite amintirile care acum ceva timp erau o parte din viaţa noastra! Priveşte în urmă şi obervă-i pe cei care ţi-au fost alături! Adu-ţi aminte de zilele pustii care-ţi dominau sufletul şi te determinau să doresti cu toate forţele să stai singur în nopţile pline de amărăciune de vara. Aminteşte-ţi când te certai cu propria ta conştiinţă, când te simţeai rătăcitor în propriul univers,  când propria ta minte îţi juca feste punându-te în tot felul de situaţii de care nu erai capabil. Reînvie-ţi amintirile când puteai sta la o mica şueta cu prietenii, moment în care uitai de tot ce înseamna grija şi responsabilitate.

      Gândeşte-te la prima ta aventură, prima ta femeie din această vara şi compar-o cu şirul de femei care ţi-au trecut deja prin patul care acum se află gol, străbatut de adierea rece a toamnei. Încearcă să poţi compara ceea ce deţii acum cu ceea ce ai avut în trecutul presărat de puţin regret şi observă acel mic inconvenient care te-a făcut sa iei decizii pripite. Încearcă să dai puţin timpul înapoi şi sa conştientizezi cât de trecătoare este viaţa şi cât de repede ne scufundăm în ceea ce înseamna durere. Aminteşte-ţi cu suspin, amărăciune, regret  clipa când i-ai lăsat scrisoarea de ,,Adio” aruncată într-un colţ, plecând  fără să priveşti în urmă acel suflet inocent de copil care acum suferă, suferă pentru că nu poate găsi fericirea, n-o poate simţi.

      Într-un final, lasă toamna să se aşterne liniştită, permite frunzelor să pună stăpânire  pe cărarea casei tale, ca apoi tu..poate, poate vei reuşi să-ti dai seama ceea ce ai pierdut o data cu trecerea scurtei veri.Şi dacă vei reuşi să  închizi acea mică portiţa pe unde toate visele îsi fac loc să-ţi domine mintea, ar fi cea mai mare realizare din vara care tocmai a trecut !!!

                                                

                                                                       Mirela  Drăgan

  

→ Pe aripi de inocenţă *

Îndrăzneşte şi iubeşte,

Simţind pe cel ce te doreşte,

A cărui inimă fierbinte

Loc de linişte nu-şi are!

Lasă,  pragul să ţi-l calce

Şi chiar de vei suferi  şi-n lacrimi tu vei păşi,

Călătorii în amintiri vei face!

 

Frumoasă lacrima-a iubirii,

Mireasmă dulce, timpurie

De ce sufletul  mi-l chinui?

O, altar al dulcelor suspine!

Te rog, mă-nvţă tainele iubirii!

Du-mă-ntr-un univers  uitat

Acolo, unde zambetu-i curat!

 

Curată, dulce-a mea speranţă,

Pe ce drum să mă mai duc?

Pe-alei de trandafiri brăzdate?

Pe-ale Soarelui , raze s-apuc?

Of, dulce sărutare!

Confuză sunt şi nu mai ştiu

Unde să fug , să-l pot găsi?

 

Duios destin ce-mi ieşi în cale,

Cu aripi tu mă-naripează,

Să pot zbura, s-ajung la nouri.

Grădini de zâmbete să văd

Şi să-l privesc de sus, de sus

Cum oceane de lacrimi el varsă

Pentru nesfârsita,dureroasa despărţire!

 

                                         

                                                   Mirela Drăgan

→ Iubire adevărată?

      Ce înseamnă ,,A fi iubit'' ??
O întrebare la care puţini pot să răspundă. Pentru unii Iubirea e ca roua dimineţii, se aşterne pe frunzele fragede în dimineţile cu surâs de primăvară, apoi o data cu venirea căldurii se evaporă, urcând uşor spre nori. Pentru alţii  Iubirea e ca o albină, mulţi vin, pleacă, se reîntorc la ceea ce au avut, dorind cu o forţa infinită să găsească tainele ascunse ale iubirii adevărate, trecând prin toate obstacolele şi piedicele aduse de furtuna vieţii numai a nu renunţa la cel mai preţios şi cel mai valoros lucru ,,Dragostea Adevarată''.
     Oare pentru unii Iubirea adevarată este doar o aventură neînsemnată, doar o călătorie în timp şi nimic mai mult?
     Oare unii cred că Iubirea Adevarată pune accent numai pe felul de a fi, statutul financiar, familia din care provii?  Dar ştiu ei oare că viaţa aceasta nu se rezumă numai la distracţii si alte lucruri lipsite de valoarea,  ci la felul prin care îţi manifeşti dragostea pentru persoana care ţi-a fost alături în momentele când ai fost bolnav, stând la capul tău, veghindu-ţi somnul, pătrunzând pe tărâmul visului tău cu puterea minţii, încurajându-te, făcându-te să-ţi dai seama că într-adevar ai pentru CE şi pentru CINE lupta. Sunt unii care în ciuda experienţelor tragice prin care au trecut consideră acest lucru un inamic pătruns pe teritoriul advers, determinâdu-i să atace în stanga şi în dreapta cu vorbe dure, fără sens numai pentru a-si descărca furia şi suferinţa care se ascund dincolo, dincolo de aparente.
      O parte din persoane îsi tratează partenerele de viaţa ca nişte marionete aflate la un teatru de papuşi, neputând ieşi din acest joc murdar deoarece se simt atacate, amenintate, neajutorate iar din cauza circumstanţelor sunt nevoite să îndure badjocora, umilinţa, agresivitatea la care sunt expuse. O alta categorie ar fi varietatea adolescenţilor care din cauza puţinelor experienţe de viaţa şi a insuficienţelor cunostinţe ajung să renunţe la familie, prieteni numai pentru a fi cu persoana iubită.  Cu timpul lipsurile materiale ajung să prindă amploare născându-se astfel conflicte puternice între cei doi, uitând acea ,,dragoste''care candva era un chip de copil fără urma de defecte.
     Aşa cum luna, stelele aşteaptă ca soarele să meargă pe tărâmul său, aşa şi voi, copii, tineri, adulţi aşteptaţi ca dragostea să vă caute pe voi si nu voi pe ea, asteptând cât e nevoie deoarece există pentru fiecare acel cineva care cândva se va gandi mereu la voi iar trupurile voastre se vor uni într-unul singur!
     Aşă că..aveţi grijă CUM  iubiţi, pentru că  AŞA  veţi fi iubiţi!

                                                                                        

                                                                      Mirela Drăgan

→ Indiferenţa ta - Lacrimi şi suferinţa pentru mine !

     E 23:11 minute. Plouă! Bolta cerească îşi varsă lacrimile constrânse într-o pătură de melancolie care se aşterne pe tot cuprinsul. Număr zilele de când nu ţi-am privit acei ochi plini de indiferenţă şi regret. Număr orele care au trecut din momentul în care mi-ai spus că nu sunt potrivită pentru tine, lăsându-mi sufletul într-o lume fără zâmbet, fără capăt. Număr minutele care tocmai s-au scurs, încercând să smulg din inima mea dragostea pe care ţi-o port. Totul mi se pare scurt: timpul, viaţa, frazele pe care abia le rostesc,  simţind cum te îndepărtezi pentru totdeuna. Nu fac decât să privesc în departare trăind cu speranţa că te voi găsi.
     Am aşteptat atât de mult  timp pentru a-ţi spune ,,Te iubesc!'' şi într-un final mi-am dat seama că tu nu vrei să renunţi niciodata la ceea ce ai clădit pana acum. Nici măcar nu vrei să încerci, nici măcar nu-ţi pasp că vreau să fac orice pentru a te avea lângă mine. E un teribil univers care te-a înghiţit şi te-a orbit atât de mult încât nu ştii ce vrei ci doar susţii cu desăvârşire că eşti tânăr şi ai timp pentru ceea ce va urma. Vrei să pari ceea ce nu eşti şi nu înţeleg de ce nu te gândeşti că cel de lângă tine îţi consimte toată monotonia şi nepăsarea şi încearcă să se obişnuiască cu ideea că tu îţi vei arăta acel chip de copil pătruns pe ţinutul inocenţei lăsându-ma să te iau în braţe şi să-ţi soptesc ,,Voi fi alături de tine şi vreau să fii jumătatea mea de trup'' care acum e de gheaţa şi plânge neîncetat.Văd că nu-ţi pasă de absolut nimic. Vreau să plec departe, să simt mângâierea ploii uitând că tu ai deja o altă persoană care-ţi e   alături oricând, care-ţi veghează somnul şi-ţi şopteşte ,,Te iubesc!''. Ştiu că anii se vor scurge atât de rapid încât nu voi conştientiza că trebuie să-mi refac viaţa ci voi fi mereu acea umbră a  ta care te urmează indiferent de suferinţa pe care tu mi-o provoci.
      Timpul te va face sa înţelegi ceea ce nu ai înţeles acum, vei trece prin ce am trecut eu şi atunci vei inţelege. Vei plânge, vei regreta, vei simţi că nu te poţi ridica şi atunci vei înţelege ce înseamna să ai pe cineva care îţi e alaturi oricând.
     Acum că ploaia s-a oprit vreau să ies şi să privesc cerul, să simt adierea vântului ţi să uit de tine!

                                                                                                  

                                                                              

                                                                  Mirela Drăgan

→ Despărţire..presărată de regrete!

 

       Ai plecat, m-ai părăsit, m-ai uitat, m-ai rănit , spune-mi ce mai urmează acum???
De ce ai plecat fără să te mai uiţi în urma ta? De ce ţi-ai părăsit cuibul unde am lipit încrederea, sinceritatea,  prietenia care a luat naştere în cel mai minunat lucru..iubirea..un diamant care trebuie şlefuit tot timpul pentru a-şi păstra mirifica strălucire. Chiar nu ai putut culege rodul iubirii? Chiar nu ai ştiut să pui preţ pe ceea ce ai  avut?
    Chiar crezi că dragostea este ca aerul, că o poţi găsi la orice pas, oriunde şi oricând?   Chiar vrei să te desparţi de tot ceea ce am clădit împreună..floarea iubirii noatre,căreia i-am adăugat în timp câte o petală care  acum zace într-un colţ, suspinând, regretând..
   Chiar trebuie să stau în nopţile pustii de vara, singur, trist,  să privesc stelele, luna şi să te caut, trăind cu speranţa că te voi găsi cândva?  Iar la venirea toamnei sufletul meu îşi va părăsi trupul lăsând în urmă doar amintirile care au fost cândva centrul universului iar luna şi stelele care ne-au luminat drumul până la vremea despărţirii acum s-au stins pe vecie .  De acum sunt singur, pustiu,  uitat într-un loc  nevăzut, necunoscut, de negăsit..oricât vei încerca să-mi dai de urmă, nu mă vei găsi pentru că luminiţa speranţei care a ars până acum s-a stins lăsând în sufletul meu întunericul care niciodata nu va mai putea fi ajutat să se transforme în lumina iubirii.

   E sigur..E posibil..că tu îţi vei găsi aleasa pe un tărâm al viselor şi al speranţei unde există viaţă veşnică şi bucuria întotdeuna va dăinui în sufletele voastre fiindcă eu, ranitul, am plecat spre locul care sper că-mi va  vindeca ceea ce tu n-ai putut face.
   Acum plec, nu privesc,  nu aud,  nu simt, nu respir ci doar gândesc cu inima, urcându-mă pe razele soarelui, urmând ca la venirea serii eu să te pot privi de acolo, de sus, foarte sus, de printre îngeri,veghindu-ţi fericirea pe care noi doi n-am putut s-o clădim! Acum simte, trăieşte, bucură-te şi apreciază ceea ce ai , pentru că apoi să nu pătrunzi în infinitul univers al întunericului, loc unde nu-i vei găsi capătul, rugându-mă atunci  să-ţi întind sfoara iubirii noastre care am împletit-o cu durere, suspin, trecând de obstacolele vieţii de tineri îndrăgostiţi,  pentru că eu atunci nu te voi putea simte, atinge şi nici nu-ţi voi putea lua toata suferinţa provocată chiar de tine, iubita mea.
   Acum e timpul despărţirii!!! Plec, plâng, suspin, cad, mă voi ridica dar nu pentru tine, iubirea mea!

                                                                 Mirela Drăgan

→ Îngerii plâng!

                                   

        Era atâta bucurie pe chipul copilaşului care stătea cu bunicul său pe prispa din faţa casei, încât un om într-o viaţa n-ar putea-o dobandi. Ochii săi albaştri te făceau să pătrunzi acolo..acolo departe, în universul lui fără urmă de suferinţă. Era ca o carte deschisă, îi putea citi fiecare moment trăit, fiecare clipă inedită pentru că era el, doar el.

   - Bunicule, cad lacrimi din cer! Copilul privea cerul dar nu-şi putea imagina ceea ce era dincolo de acel albastru imens. Mintea era dominată numai de-o singură întrebare: ,, Cine e, de ce plânge?” .

   - Copilul meu, plâng ei, îngerii! Plâng de tristeţe! E un imens uragan care a înghiţit tot ce înseamna fericire şi nu mai exista cale de întoarcere. Bucuria lor a fost zdruncinată de noi, oamenii. Priveşte în jurul tău! Observă-i pe copiii dărmaţi de tragica realitate, priveşte-i cum viaţa i-a maturizat înainte. Observă-i pe apropiaţii noştri, simte-le ura din priviri şi cum invidia le pătrunde în suflete.

  - Vreau să merg lângă îngeri! Vreau să mă dăruiesc lor, ca totul să revină la normal. Vreau să fie mereu primăvară în sufletele voastre. Bunicule, doresc să mă ajuti să le trimit îngerilor o scrisoare prin intermediul căreia le propun să mă ia lânga ei, numai ca totul să fie plin de iubire si fericire! Voi lăsa aici fiecare zâmbet din aceasta viaţa, fiecare amintire dominată de fericire  şi-ţi voi trimite fiecare clipa frumoasă de acolo, ca la randul tau s-o poţi da fiecărui copilaş. Voi trimite tuturor câte o pereche de aripi să poată zbura atunci când tristeţea pătrunde pe tărâmul fericirii.

  - Acest lucru e imposibil! Trăişte, hrăneşte-te cu aceste vise vegheate de îngeri şi roagă-i ca aceste lacrimi să se transforme în iubire!

  - Bunicule, ce înseamnă să visezi? De ce îmi spui că e imposibil? Faţa sa fu acoperită deodată de şiroaie de lacrimi. Ochii erau înecaţi în durere.

  - Copile, vezi dacă ai fugit de realitate? Pâna acum ai trăit din vise, te-ai scăldat în toată fericirea posibilă, ai cules cele mai frumoase experienţe care acum au fost împrăştiate, neputând fi găsite vreodată. Între ziua de astăzi şi ziua de mâine nu e decât o noapte, aşa cum între tine şi realitate nu e decât un zid, destul ca să te determine să suferi mai târziu!

                                                                                 

                                                                       Mirela  Drăgan