Roiuri de fulgi de zăpadă se jucau alene prin aerul puţin răcoros de afară în serile tăcute de iarnă. Copacii erau împodobiţi cu mii de steluţe albe, gata pregătiţi pentru a întâmpina mult aşteptatul Crăciun. Omuleţul de zăpadă şedea pe jumătate adormit lângă fereastra casei de unde se putea face zărită lumina focului ce domolea în şemineu.
Totul era învăluit de o linişte nemaiîntâlnită. Priveam grandiosul covor de nea ce se aşternuse pe-ntreaga zare şi simţeam cum poarta inimii mele se închidea din cauza singurătăţii. Voiam să îmbrăţişez zăpada şi să-mi împodobesc sufletul cu florile ei chiar dacă după puţin timp acestea urmau să dispară. Voiam să cred din nou în speranţă şi să aspir la cât mai multe realizări, dar acest lucru era atât de greu de îndeplinit pentru că viaţa îmi împrăştiase din nou solitudine şi dezamăgire. Doream să mă îmbarc pe aripile steluţelor cereşti şi să văd măcar pentru câteva clipe lumea de undeva de sus, să zăresc ascunzătoarea iubirii mele şi să pot împrăştia numai clipe de fericire. Doream să cer iubire fulgilor de nea, însă aceştia mi-ar fi răspuns că dragostea nu se poate obţine forţat şi că lucrurile frumoase îşi vor face apariţia chiar dacă uneori suntem sătui de atâta aşteptare. Voiam să-i rog să mă ajute să iubesc luceafărul dimineţii chiar dacă acesta era doar un vis iluzoriu. Năzuiam să îi rog să-mi ningă peste suflet cu petale de iubire pură şi să-mi transforme întreg interiorul în cel mai mirific curcubeu.
Când crezusem că în sfârşit sufletul mi se umpluse de o mare de speranţă şi că puteam deschide iarăşi ferestrele sufletului ce fuseseră închise din cauza eşecurilor repetate, tocmai atunci mi-am dat seama că nici măcar fulgii de nea nu ne pot ploua sufletele pentru a acoperi rănile şi tristeţile ce ne-au mistuit complet.
Afară, picăţelele albe coborau din vazdul ce greu putea fi zărit, aşternându-mi-se pe frunte caldă. Am început să intru în ritmul valsului fulgilor de nea şi să simt atmosfera liniştită a unei nopţi de iarnă.
M-am întins pe pătura moale de zăpadă alunecând cu gândul prin miile de întrebări şi încercam să cer măcar o parte din răspunsuri, însă totul era o lume de basm şi de visare unde nu puteai pătrunde niciodată.
Mirela Drăgan
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu