Amprenta trecutului...
Şi-a ridicat privirea, iar cu buzele umezite de lacrimi ţi-a rostit:
„ Am plecat înainte de revărsatul zorilor doar cu umbra chipului tău.
Era greu, însă priveam înapoi cu compasiune şi eram într-un fel fericită că totuşi, în urma acelei despărţiri ţi-am putut lăsa cel mai frumos cadou, ofranda propriei tale eliberări.
Prima seară fusese începutul propriei mele lupte cu amintirea ta. Acea luptă care şi astăzi continuă.
Erau seri de-a rândul când deveneai actorul din visul meu. Mare lucru nu îţi puteam spune, decât vreo câteva versuri din întregul poem fiindcă se trăgea cortina. Cine o trăgea, numai tu poţi şti!
Porţi de suflete-ai deschis
Şi în toate ai creat un trist abis.
Le-ai colecţionat pe toate,
Fără să mai ţii cont că poate
Pentru ele nu-i o simplă aventură
Ce le va provoca doar ură.
...................
Mă omora faptul că ai mai câştigat încă un război în lupta cu desfătările tale pe frontul propriului tău destin, însă într-un final, am plecat cu speranţa că mult nu va mai putea rezista şi îţi vei clădi unul nou doar cu ajutorul regretelor care acum, nu sunt decât satisfacţii morbide.
Poate, măcar atunci îţi vei putea da nenumărate bătălii cu remuşcările tale de conştiinţă şi vei sângera şi ultima amintire.
Cât de greu era să accept că erai doar furtuna care distrugea un suflet nevinovat şi orbit de iubire în doar câteva clipe.”
Ţi-ai aşezat capul pe genunchii ei, spunându-i fără pic de reticenţă primele cuvinte rostite din inimă :
„ Voi porni încă un război cu viaţa! Voi lupta să regăsesc acel suflet pe care l-am pierdut din cauza orbirii şi dorinţelor mele prosteşti. Iar dacă într-un final voi muri fără să duc la bun sfârşit reînvierea iubirii, înseamnă că sufletul tău a fugit de mine şi nu m-a putut ierta.”
„ Cât de simplu ţi se pare! Te-ai jucat cu timpul crezând că tu vei fi cel care-l poate distruge, însă într-un final, el a fost cel care ţi-a planificat cele mai dureroase regrete.
Tu nu poţi iubi! Eşti norul fugar de primăvară din viaţa unei femei, eşti prima brumă din sufletul meu, eşti o lacrimă de dor cu care ud la fiecare asfinţit ţărâna, eşti doar visul meu din timpul unei nopţi reci.
Mă doare faptul că tu a trebuit să fii cel mai frumos sfârşit al meu!”
„ Am fost un ultim vis pentru tine, iar tu ai fost o primă rază din viaţa mea!
Între inima ta şi-a mea nu e decât un drum, un drum fără punte pe care-l pot traversa doar dacă îmi acorzi o ultimă şansă.”
VA URMA!
Mirela Drăgan
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu