→ Dor de revedere... *

Absența ta naște în mine un dor de revedere

Care îmi sfâșie întreg trupul precum o haită de hiene.

S-au prăbușit adânc în mine amintiri de la belvedere

Ce-mi  tresaltă tumultuos sângele prin vene.

Prin fiecare colț de suflet răsună covârșitor glasul durerii

Îmbolnăvindu-mi întreg trupul cu stări de agonie.

Aștept clipele de poveste ce se vor pierde  în brațele primăverii

Pentru a împrăștia cenușa speranțelor avide departe de tărâmul armoniei.

Vei  fi valul domol care-mi va curăța stânca iubirii de praful întristării,

Iar în adâncul iubiri noastre vor înflori speranțele și clipele de vis.

Voi  fi veșmântul cald al sufletului tău care te va proteja de tremurul uitării,

Iar revederea noastră va împrăștia durerea în cel mai întunecat și adânc abis.

                                                                           Mirela Drăgan   

→ Visul unor copii

    O pală puțin răcoroasă de vânt se strecura sfios prin crăpătura ferestrei  întredeschise, mângâindu-le  trupurile ușor dezgolite ale  tinerilor aflați încă  sub tutela inocenței.  Razele îndrăznețe ale soarelui se năpădeau, inundând totul în jur cu lumina lor sfielnică. Așternuturile de culoarea zăpezii alunecau puțin câte puțin pe podeaua brăzdată de o multitudine de petale roșii. În acea încăpere se simțea aerul naivității și dragostei aprinse care le îmbălsăma gândurile rătăcite cu visuri inefabile. El o privea cu o candoarea nemaiîntâlnită în timp ce ea era pierdută într-o lume de reverie. Buzele lui îi atingeau ușor chipul simțindu-i astfel mireasma pielii și dulcea sa răsuflare.  Își dorea să o răpească de printre vise și să-i simtă din nou sfioasa mângâiere a mâinilor ei atât de fragile.

     Deodată, o cuprinsese năvalnic  la pieptul său, turtindu-i gura cu buzele lui suferinde de o sete neconcepută.  Din acel moment, visul ei fusese spulberat devenind un imens pustiu brăzdat de doruri necontrolate. Candoarea afișată  în ochii ei plăpânzi era precum cuprinsul unei cărți care reușea să îi trezească din nou acel șuvoi de sentimente romantice.

      Soarele se îndepărtase demult de răscrucile cerului, însă adierea fierbinte a  vântului încă domina văzduhul. În grădină sub ploaia petalelor de cireș, cei doi așteptau  să tresară un nou apus de soare.

                                                                                                                 Mirela Drăgan

→ Întârziere...

 

Atunci...

   Eram marea așternută peste ținutul pustiu al sufletului tău. Ocupam golurile singurătății situate în abisurile tale lăuntrice. Îți hrăneam floarea fericirii cu seva din adâncul mării. Valurile mele încercau să te curețe de petele amintirilor care se infiltraseră pe fiecare compartiment al sufletul tău. Apa mării mele îți uda nisipul fierbinte al resentimentelor tale lăsându-l imaculat pentru o lungă perioadă de timp. Acalmia valurilor te purta departe de groapa visurilor moarte, călăuzindu-te către un nou drum al speranței, drumul iubirii.

Acum...

    Mi-am dat seama că ai fost doar un simplu turist aflat într-o croazieră temporară.  Te-ai îmbarcat la bordul unei alte nave lăsând pe moment toate amintirile în brațele trecutului. De-a lungul călătoriei, îți plăcea să cauți cu privirea răscrucile cerului, rămânând mângâiat de o dulce tulburare a vremurilor apuse.      

    Pe măsură ce înaintai, conștientizai că lanțul amintirilor era strâns legat de sufletul tău și nu fusese uitat pe nisipul răvășit de tornada chinurilor aspre din urma plecării tale. Gânduri inefabile îți năpădeau conștiința și te determinau să te reîntorci în același loc de unde ai plecat grăbit, însă apa mării mele se dezlănțuia , izbindu-și impetuos valurile de stâncile amintirilor. Dorința de a-ți regăsi cheia dezrobirii sufletului tău maladiv te subjuga constant de la o vreme  și îți dicta autoritar că trebuie să revii în același loc de unde ai plecat atât de impasibil.

   După o luptă crâncenă dată în subconștientul tău cu deplorabile mustrări de conștiință, te-ai hotărât să te reîntorci pentru a resimți valurile calde ale mării.

   Când aproape să ajungi lângă nisipul cald de odinioară, ai zărit pe cineva scăldându-se în valurile fericirii.  Acesta nu era  un vizitator aflat într-o călătorie temporară, ci era persoana care reușise să potolească furtuna din urma plecării tale...

                                                                                                    Mirela Drăgan 

→ Rugă adresată Ție *

Alergăm desculți pe cioburile negrului păcat,

Însă trupul nu simte durerea pentru că sufletul a fost demult furat.

Umbrele negre, ispite și patimi avide

S-au instaurat insidios în ale noastre suflete morbide.

Dezrobește-ne Doamne de sclavia gândurilor rele

Pentru că ne-au îmbolnăvit sufletele cu păcatele grele!

Nu mai apare falnicul soare pe drumul brăzdat de căințe aprinse

Ci plouă impetuos peste amintirile ce aparțin unor timpuri apuse.

Dizolvă Tu, Doamne, trufia gândurilor întunecate

Și reînvie sufletele spânzurate de nemiloasele păcate!

Nu putem găsi fără Tine elixirul tămăduirii și credinței curate

Fiindcă ne-am alungat malițios până și ultimul frate.

Iartă-ne Doamne și iubește-ne iară,

Salvându-ne dreapta credință din ghearele nimicitoarei fiare!

Pictează-ne sufletul în culorile vieții de înger

Și înseninează-ne cerul lăsându-l fără ploaie și fulger.

                                                                                                         Mirela Drăgan