Regăsirea
Soarele se pregătea să apună. Din colţul ferestrei de la etaj priveai cerul. Măsurai cu privirea distanţa dintre tine şi el. Îi priveai nuanţa de un albastru neobişnuit şi te întrebai ce se ascunde dincolo de mirifica frumuseţe.
Te gândeai că pot fi mii de defecte ascunse în spatele acelei cortine albastre. Te întrebai de ce îşi schimbă culoarea şi e acoperit în fiecare zi de o altă mască, iar noaptea capătă o altă înfăţişare.
Simţeai lacrima cum era gata să-ţi umezească obrazul. Te-ai rezemat uşor de perete şi cu mâinile îţi acopereai faţa. Plângeai, dar îţi venea atât de greu să accepţi că după acel chip, exista o personalitate atât de vulnerabilă.
Într-un final, te-ai ridicat. Ai păşit încet şi te-ai privit pentru prima oară în oglindă. Oglinda care îţi dezvăluia adevăratul caracter, tragica ta personalitate şi solitudinea din sufletul tău. Cât de penibil puteai arăta!
Lacrimile ţi se scurgeau pe chipul rămas fără zâmbet, iar în sufletul tău nu mai era loc pentru regrete. Compartimentele inimii tale fuseseră ocupate cu câte o poveste, ce aparţineau acelui colecţionar, cândva celebru. Dorinţele tale nu erau acum decât zboruri fără aripi, amintirile tale erau fotografii înrămate pe colţul tău de suflet, visele erau şi ele prizonierele propriei tale vieţi, iar lacrimile pe care le vărsai nu erau ale tale, ci erau colecţia femeilor pe care le-ai lăsat în urmă.
Ţi-ai luat haina şi ai plecat într-o fracţiune de secundă. Colindai străzile pe care nu le-ai mai cutreierat niciodată. Inima îţi bătea cu putere. Părea fericită din cauza faptului că putuse evada măcar pentru câteva clipe din închisoare ce se afla în tine.
După atâta mers, te-ai oprit în cele din urmă în parcul de lângă cafenea..acea cafenea unde păşeai de fiecare dată cu o altă femeie. Ăsta a fost primul lucru pe care l-ai observat. Primul care ţi-a putut trezi trecutul înhumat în mii de dorinţe şi vise pe care mereu le transpuneai în realitate.
Te-ai îndepărtat cu gândul de acel loc şi ai privit în jur. Totul era îmbrăcat în straie ruginii. Copacii păreau a fi, femeile dezgolite, triste şi tăcute. Băncile erau acoperite de frunze, iar totul se refugiase în tăcere.
Parcă totul te privea cu compasiune şi te implora să pleci. Te ruga să fugi, tocmai pentru a nu răni din nou un alt suflet.
Privirea zări spatele unei femei. Stătea cu două bănci înaintea ta şi nici măcar n-ai observat-o. Poate era din pricina fricii, de a nu răni din nou şi a nu te răzbuna din cauza slăbiciunii tale.
Te-ai apropiat cu paşi mărunţi şi i-ai atins umărul. Printre buclele ei roşcate i-ai zărit candoare ce se reflecta pe chipul ei de copil. I-ai privit ochii scăldaţi parcă în albastrul cerului şi i-ai atins cu mâna obrazul umezit de lacrimi. Nu te-a putut respinge, nu ţi-a putut reproşa nimic. Fusese prima ta femeie, prima ta aventură pe care ai încercat s-o îngropi cu ajutorul dorinţelor de a cuceri de fiecare dată alta.
Printre acei ochi înnecaţi în lacrimi se putea citi regretul şi dragostea pe care ţi-o purta. Încercase de atâtea ori să te urască, să-ţi îngroape amintirea şi să meargă mai departe, însă acea seară petrecută în braţele tale tipărise pe suflet două cuvinte: „ Te iubesc! ”.
VA URMA!
Mirela Drăgan
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu