→ Scrisoare pentru domnul M (lucrare pentru ora de română)

   
    Afară, norii îşi cern impetuos haina, lăsând stropii de ploaie să cureţe întreaga mare de nostalagie din sufletul unei iluzioniste, bântuită de amintiri prăfuite şi vise care se nasc din speranţe îmbătrânite.
     Dorul de a te revedea mă apasă atât de tare, de parcă spui că ar fi o întreagă lume care mi-ar sta pe umeri. Iubirea pe care ţi-o port a aprins în sufletul meu  pustiu doar focuri care ard constant şi lumini care mă feresc de fantomele din nopţile sumbre, nopţi petrecute la asfinţintul diafan al lămpii.
     Aş vrea să cuprind în palmă distanţa dintre noi şi să îmi treci prin vene exact ca râul care curge prin albie. Vreau să călătoresc din nou în abisul sufletul tău, tocmai pentru a-ţi aprinde flacăra eternă a speranţei.
     Mi te strecori în fiecare seară pe aceeaşi portiţă pe unde visele îşi fac loc să pătrundă în propria lume de reverie. Păşeşti agale pe drumul vieţii mele, căutându-mă iraţional prin ploaia măruntă de vară. Ne căutăm amândoi, dar oare ne vom mai putea gasi prin această furtuna imprevizibilă a sorţii?!
     Domnule M, răspunde-mi la acest răvaş şi pune capăt aşteptării mele  morbide care nu pare a fi, decât un deşert al cărui nisip se varsă atât de deplorabil în sufletul meu.
     Mai am în suflet o urmă de aşteptare, o ultimă speranţă şi o ultimă lacrimă , sentimentente pe care le păstrez pentru un ultim epilog.

                                                                            Cu sentimente alese,

                                                                                                       a ta enigmă!

                                                                                                     Mirela Drăgan