Rămân cu gândul iar departe, la fereastra casei
Încercând cu mii de forţe să-mi îngrop iubirea.
Dar totul e atât de greu şi plouă pe sub ploape,
Încât sufletul rămâne doar cu amintirea.
Mi-e dor de-acele zile ce repede s-au scurs,
De-acele clipe inedite plecate-acum cu paşi grăbiţi,
De serile calde de vară când mă duceai departe
Şi-alergam uitând de viaţa, cu paşi de-ndrăgostiţi.
De ce viaţa este dură şi sufletul meu zace?
De ce, când vreau să-ţi spun iubirea
Cuvintele mă părăsesc şi fug de mine-aievea,
Iar eu rămân mereu să-ţi caut ochii şi să-ţi găsesc privirea?
Răscolirile m-apasă şi sufletul e trist
Că toate au venit frumos şi m-au lăsat uitată.
Acum, totu-i scufundat, în efemera noapte,
Iar balada iubirii noastre de îngeri e cântată.
Mirela Drăgan
1 comentarii:
E trista poezia...dar e frumoasa.Daca ai scris-o tu, felicitari, dar sper ca sufletul tau sa nu fie chiar atat de trist si aceste versuri sa fie doar rezultatul imaginatiei tale,nu a simtirilor interioare.
Trimiteți un comentariu