Luminile deja s-au stins, iar perdeaua-i trasă.
M-ascund în spatele cortinei ce ne-apăra cândva iubirea,
Dar totul e scăldat în lacrimi şi văd doar amintirea
Ce stă stingheră într-un colţ uitată.
Îmi simt pe buzele uscate, cel din urmă sărut,
Cea din urmă amintire ce sufletul încet mi l-a ucis.
Încerc să caut şi să găsesc portiţa tainicului-ascunziş
Unde iubirea-i prizoniera crudului destin.
Mi-e dor să merg la pas cu tine şi să te ţin de mână,
Să trecem prin furtuna vieţii veşnic împreună,
Să cutreierăm lumea şi să culegem dragostea nebună
Ce se află ascunsă în colţurile-ndepărtate.
Mă rezem de braţul speranţei, dar pleacă fără urmă.
Îmi număr lacrimile de dor şi simt cum totul uşor se stinge,
Auzindu-ţi vocea tristă şi sufletul cum plânge
După clipele frumoase plecate pe vecie.
Mirela Drăgan
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu