→ Visul unor copii


    O pală puțin răcoroasă de vânt se strecura sfios prin crăpătura ferestrei  întredeschise, mângâindu-le  trupurile ușor dezgolite ale  tinerilor aflați încă  sub tutela inocenței.  Razele îndrăznețe ale soarelui se năpădeau, inundând totul în jur cu lumina lor sfielnică. Așternuturile de culoarea zăpezii alunecau puțin câte puțin pe podeaua brăzdată de o multitudine de petale roșii. În acea încăpere se simțea aerul naivității și dragostei aprinse care le îmbălsăma gândurile rătăcite cu visuri inefabile. El o privea cu o candoarea nemaiîntâlnită în timp ce ea era pierdută într-o lume de reverie. Buzele lui îi atingeau ușor chipul simțindu-i astfel mireasma pielii și dulcea sa răsuflare.  Își dorea să o răpească de printre vise și să-i simtă din nou sfioasa mângâiere a mâinilor ei atât de fragile.
     Deodată, o cuprinsese năvalnic  la pieptul său, turtindu-i gura cu buzele lui suferinde de o sete neconcepută.  Din acel moment, visul ei fusese spulberat devenind un imens pustiu brăzdat de doruri necontrolate. Candoarea afișată  în ochii ei plăpânzi era precum cuprinsul unei cărți care reușea să îi trezească din nou acel șuvoi de sentimente romantice.
      Soarele se îndepărtase demult de răscrucile cerului, însă adierea fierbinte a  vântului încă domina văzduhul. În grădină sub ploaia petalelor de cireș, cei doi așteptau  să tresară un nou apus de soare.

                                                                                                                 Mirela Drăgan