Singurătatea din nopțile sumbre și reci provoacă cel mai înverșunat război în subconștientul maladiv. Lacrimile de dor se preling în întreg trupul provocând un fior intratabil care reușește să zguduie impetuos stâlpul iubirii adoleșcentine. Îmi simt sufletul precum o casă bântuită de fantomele timpurilor trecute, ale cărei ferestre sunt închise. Prin camerele lăuntrice rătăcesc tulburător visurile îmbătrânite alertându-mi sufletul de pericolul unei imprevizibile despărțiri.
Clipa de reverie se apropie cu pași mărunți alungând acea insomnie a trupului bolnav de simțăminte avide. Încercarea de a te revedea, îmi reînvie dorința de a te culege de printre avalanșa de vise pentru că știu că ești sufletul rătăcit, a cărui destinație este inima mea. Știi, te poți declara oficial un călător care hoinărește continuu prin orașul sufletului meu..
O multitudine de gânduri care ne unesc, mii de speranțe care sunt precum focul care mocnește constant contribuie la realizarea filmului poveștii noastre. În momentul în care sfârșitul ne va prinde în ghiarele sale adu-ți aminte să dai „ Replay „ pentru a lăsa povestea să-ți treacă prin filtrul sensibilității pentru ultima oară.
Mirela Drăgan
