M-au prins cu lanțuri căințele târzii
De stâlpul amintirilor de odinioară.
S-aud versurile frânte ale ultimelor poezii
Ce și-au avut drept muză, o tânără fecioară.
Răsună trist vioara în închisoarea mea,
Rămasă prăfuită de doruri și amintiri.
Ea tot suspină neîncetat și spune că ar vrea
Să cânte strofele ce aparțin celei din urmă iubiri.
Respiră tu, iubire, aerului chemării mele
Și lasă-mă să-ți fiu înger în altarul fericirii tale.
Chiar de au aruncat cu pietre-n mine doruri efemere
Eu te-am așteptat și te aștept să îmi apari în cale.
Vioara vrea să-i vindeci corzile frânte cu ale tale săruturi
Doar ca să-ți poată fredona din nou cântările fericirii.
De tu nu vii, eu mă voi stinge alături de efemerii fluturi
Pentru că-mi lipsește-o coardă, o coarda a iubirii.
Mirela Drăgan
